Dodo

Volumul cuprinde douăzeci şi două de poeme asemănătoare celor douăzeci şi două de săptămâni ale anului sau celor douăzeci şi doi de infanteristi ai apocalipsei, într-o măsură cel putin egală celor douăzeci şi două de frânturi de conversaţie pe care le râcâie de pe talpă asfaltul dimineţilor senine.

Cloroform I

Decorul sugerează ascunse lame Oblic se-ating de zid timide şi vagi, mahomedane viscerele tăcerii prin ceţuri şi pahare spălate în oţetul călduţ al dimineţii deja îmbătrânite sunt feţele tandreţii Un ochi deschis iar altul strâns într-un ghem de spire coclite şi resorturi se lăfăie în palma ţigăncii Printre corturi se sparg oracoli fragezi cum pozele uscate-ale celorlaltor locuri exală secret vinovăţii iubirile leşină de ulcer printre blocuri Printre fragile lespezi hoinarele poveri au coarne şi foetus închis în chihlimbar ele nasc şi renasc încercănate fiinţe ce dispar în cosmosul urban vecin cu nebunia pe strada Trafic Greu nici moarte şi nici viaţă nici ploaie şi nici zar Doar eu mai am puterea de-a mesteca beţia cu limba în pahar auzi Clănţăne-n ceruri molarii ironiei un iad de cloroform înghite patefonul O uşă de acryl se umflă ca o burtă de carne şi de heliu un prunc viril se-agaţă de barba lui Kiril...

Cloroform II

Aş vrea să plec domestic neras într-un Februare sau August fără ţintă Îngeri bătrâni cu sexul ieşind din pijamale şi diavoli cu zdrenţuite labe de clor să-mi poarte rece limba pe-aripile teatrale spre vastul Dormitoriu sugând pe-ascuns ambrozii acre şi ilegale din perle esmeralde şi antic antimoniu Să-ntindă celofanul etern dintre etaje- le opt şi nicăierea femeia mea albastră muraţi de neodihna şi pânda vânătorii să-i mestec ochii mari cât două portocale direct în abdomenul iubirii căci nu e altă cale de criză hyperspaimă şi metarăzvrătire. În ochiul labirintic dendritele spectrale să işi lichefieze mistic otrava şi agale şoferii dimineţii cu limpezi idealuri să dea la manivelă scânteia despărţirii gândind gândind întruna sub metastaza verde că sunt şi-n cer guverne că poate se rezolvă. La urma-urmei nimeni nu a trăit din soldă.

Cloroform III

Unii vorbesc despre îngeri altcineva caută ce nu are unul ridică lespezi altul sărută frunzele dinţii iubirii îţi sfâşie buzele creierul adormitului robului tău e un cartilagiu de sare croncăne arborii iambotrohei contessina alfanumerică spionează prin găuri de chei sexul enorm al nopţii polare ca un cui în icoană unghia mortului creşte în palmă Unii vorbesc despre îngeri Mieii vorbesc despre miei Şi atunci lipa-lipa aburul capătă forme amfibii în depoul amânatelor evadări către Lybrae sau Libii. La bariera Speranţei din arhipelagul E-Hey stau pumnalele-n teacă. Noi vorbim către îngeri ei vorbesc despre miei. niciodată nu a fost mai târziu zurzuriu în conducta cu sânge de iapă sălbatică

Născut în 1956, la Iaşi, în Republica Populară Română - o ţară care nu ar fi trebuit să existe, populată cu ingineri săraci şi cu poeţi miliardari -, Gabriel Bădică scrie proză scurtă, roman, teatru şi poezie, alterând astfel cu armonioasă rigoare şi ceva raţiune splendoarea lumii reale, insuportabilă, absurdă şi indescriptibilă.